olaroiu 289x300 Aventura lui Cosmin Olaroiu la Al Hilal (video) este aproape de sfarsitCosmin Olăroiu nu mai este antrenor la Al Hilal. Chiar dacă aseară a luat parte la festivitatea organizată de echipă după câştigarea Cupei Prinţului Moştenitor şi anunţa că nu se pune problema plecării, decizia federaţiei saudite a rămas definitivă. Motivul este simplu: românul s-a şters de transpiraţie şi apoi a aruncat tricoul pe care era imprimată poza prinţului.

Arunci poza prinţului şi te trezeşti cu interdicţie la arabi. Cam asta a aflat Olăroiu sâmbătă dimieneaţă, când s-a trezit din somn. Nervoşi din cale-afara că românul bate tot la Riyadh, saudiţii au găsit motivul perfect să scape de fostul antrenor al Stelei.

“Nu ştiu nimic! Nici măcar nu mai ţin minte dacă am aruncat tricoul. Ştiu că se doreşte indepărtarea mea de la echipă, însă în acest moment eu încă mai sunt antrenor la Al Hilal. Nu ştiu dacă o să mai şi rămân”, a declarat antrenorul.

Olăroiu credea sîmbătă seară că situaţia s-a rezolvat. Se zvonea că însuşi Regele Arabiei Saudite a intervenit şi le-a cerut oficialilor federaţiei de la Riyadh să revină asupra deciziei. Numai că hotărârea de demitere a rămas definitivă, iar astăzi Olăroiu îşi va încheia conturile cu Al Hilal.

“Foarte bine dacă mă interzic în ţară, eu cînd am ceva de zis voi zice, dacă mă dau afară e foarte bine. E foarte bine…Am oferte şi acum şi o să am şi în continuare, din zona aceasta. Am fost sunat de cei de la Al Ahly să vin la ei, iar eu le-am reamintit că avem meci direct săptămîna viitoare”, a precizat Olăroiu.

Al Hilal acuză televiziunea ART pentru amploarea “scandalului Olăroiu”
După ce au dat asigurări că postul lui Cosmin Olăroiu nu este în preicol, oficialii lui Al Hilal au lansat un atac la adresa postului de televiziune care a dat publicităţii imaginile incidentului în care a fost implicat tehncianul român. Susţinut de Prinţul care conduce clubul, dar şi de jucători sau suporteri, Olăroiu a declarat că el a fost cel care a solicitat ruperea contractului cu formaţia saudită şi că federaţia de la Ryiadh nu i-a influenţat decizia. Atenţia conducătorilor lui Al Hilal se îndreaptă acum către postul de televiziune ART, cel care a pus la dispoziţia mass-mediei imagini de la incidentul care a urmat finalei Cupei Coroanei Printului.

Cosmin Olăroiu mai avea încă doi ani de contract cu Al Hilal şi câştiga pe sezon aproape trei milioane de euro. Consulul român la Riyadh, Ionel Mitea, îl va asista pe antrenor, care are multe oferte din Emiratelele Arabe Unite şi din Qatar.

Imaginile care au declansat intregul scandal:

Retrospectiva Olaroiu la Al Hilal:

VN:F [1.8.4_1055]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
VN:F [1.8.4_1055]
Rating: 0 (from 0 votes)

Tags: , , , , , ,

Leave a Reply

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes