Rihanna Glamour December 2009 Cover Picture 400x544 Rihanna este Glamour oasă

RiRi este numai zâmbet pe coperta revistei Glamour.

Poate tocmai pentru că este pentru prima dată de la incidentul cu Chris Brown când vedeta vorbeşte despre perioada grea prin care a trecut.

Sau poate pentru că revista a desemnat-o Femeia anului. Sau amândouă.

În interviul acordat revistei, cântăreaţa a fost întrebată despre cum au ajutat-o oamenii din jurul ei să treacă peste momentele grele:

“Prietenii şi familia mi-au oferit tot sprijinul, toţi au fost alături de mine. Dar la un moment dat tot te simţi singură. Ajungi într-un loc singuratic, nimeni nu înţelege. Atunci te apropii de Dumnezeu.”

Rihanna spune că cel mai tare a deranjat-o faptul că poza cu ea “şifonată” a ajuns în presă:

“A fost umilitor, pentru că nu este o fotografie pe care vrei s-o arăţi cuiva. M-am simţit exploatată.  Aveam sentimentul că oamenii tratau poza ca pe un subiect haios, când colo era vorba despre viaţa mea. Am fost dezamăgită, mai ales când am aflat că poza s-a “scurs” în presă datorită a două femei. “

Cu siguranţă trebuie să-i fi fost greu în acea perioadă. Dar timpul vindecă multe răni, să sperăm că şi în cazul Rihannei.

De altfel, revenirea ei în forţă pe piaţa muzicală, cu siguranţă o va ajuta să meargă înainte.

VN:F [1.8.4_1055]
Rating: 0.0/5 (0 votes cast)
VN:F [1.8.4_1055]
Rating: 0 (from 0 votes)

Tags: , , , , , , , , , ,

Leave a Reply

You can use these tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Get Adobe Flash playerPlugin by wpburn.com wordpress themes